Vlad Voiculescu: Trei spitale din Bucureşti, Constanţa şi Roman, beneficiare ale unor proiecte cu finanţare europeană

February 24, 2021

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că trei spitale au semnat contracte cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în vederea îmbunătăţirii siguranţei pacienţilor şi a personalului medical.

Este vorba despre Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Sf. Ioan’ din Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ din Constanţa şi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman.

Proiectul „Întărirea capacităţii Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, Bucureşti” va beneficia de o  finanţare de 43,9 milioane de lei. Obiectivul este protejarea personalului medical şi a pacienţilor împotriva infectării cu COVID-19, precum şi creşterea capacităţii celor două unităţi medicale (spitalul şi Maternitatea Bucur din incintă, aceasta fiind unitate suport pentru pacienţii testaţi pozitiv), pentru diagnosticarea şi tratarea pacienţilor infectaţi.

„Datorită proiectului va creşte capacitatea de diagnosticare, îngrijire şi tratament şi vor fi achiziţionate echipamente de radiologie, imagistică medicală, aparate de ventilaţie mecanică, defibrilatoare, echipamente specifice Unităţii de Primiri Urgenţe, echipamente specifice activităţilor de terapie intensivă şi sălilor de operaţie ale spitalului şi maternităţii”, a scris Voiculescu pe Facebook.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ din Constanţa va beneficia de un proiect cu o valoare de 36 milioane de lei pentru a fi dotat cu echipamente şi aparatură medicală de specialitate, precum şi cu materiale sanitare de protecţie, igienizare şi dezinfecţie, în vederea protejării sănătăţii populaţiei de efectele pandemiei.

Spitalul Municipal de Urgenţă Roman este beneficiarul unui nou proiect, finanţat cu 8,6 milioane lei prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Acesta va asigura dotarea şi achiziţionarea de echipamente medicale pentru spital, ce vor fi utilizate atât direct pentru pacienţii cu COVID-19, cât şi pentru tratamentul şi îngrijirea pacienţilor suspecţi sau non-COVID.

„Concret, finanţarea prevede îmbunătăţirea capacităţii de monitorizare şi îngrijire a pacienţilor, în special a cazurilor severe, care necesită internare la terapie intensivă, având în vedere că dotările actuale sunt precare şi insuficiente pentru a face faţă unei astfel de crize sanitare, în special în camera de gardă, ATI, blocul operator, pe secţiile şi în compartimentele spitalului”, a precizat ministrul. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: