VIDEO: Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi au salvat viaţa unei fetiţe de 9 ani, care avea o tumoră cerebrală

March 19, 2021

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală în urma căreia au reuşit să salveze viaţa unei fetiţe în vârstă de 9 ani care avea o tumoră localizată la nivelul creierului mic.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie, dr. Lucian Eva, a declarat că fata a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău la şcoală din cauza unui sindrom de hipertensiune intracraniană, însă, în timpul investigaţiilor medicale, s-a constatat că aceasta are o tumoră localizată la nivelul creierului mic.

 


Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ patru ore şi a fost efectuată de o echipă formată din zece specialişti, printre care patru medici neurochirurgi.

„Fetiţa a ajuns în spital pentru un sindrom de hipertensiune intracraniană. A fost stabilizată, am reglat sindromul de hipertensiune intracraniană cu ajutorul medicamentelor. La RMN s-a văzut că avea o tumoră la creierul mic, ulterior s-a constatat că este malignă. S-a intervenit chirurgical la câteva zile de la internare. A fost o intervenţie chirurgicală complexă, cu multe emoţii, a fost făcută cu succes. Împreună cu echipa medicală am reuşit să eliminăm complet tumora, lucru care a dus la refacerea rapidă a copilului. Să poţi să salvezi viaţa unui copil este un dar dat de la Dumnezeu, dar şi unul dintre motivele pentru care m-am dedicat meseriei de neurochirurg. Iar atunci când vezi un părinte disperat, dar şi dezorientat, cu un copil în braţe diagnosticat cu o boală gravă, ca medic faci tot ce îţi stă în putinţă”, a declarat dr. Lucian Eva.

El a declarat că în cazul în care fata nu era operată în cel mai scurt timp ea nu avea şanse de a supravieţui. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: