Valentin Gorbănescu, Country Manager Alphega Farmacie, despre importanța oferirii de servicii medicale mai complexe în cadrul unei farmacii

April 14, 2021

În Comunitatea Alphega ne place să credem că, prin acțiunile pe care le înterprindem, contribuim la bunăstarea comunității, prin implementarea unor servicii farmaceutice bine puse la punct, ce s-au dovedit a fi extrem de benefice în alte țări din Europa”, a declarat Valentin Gorbănescu, Country manager, Alphega Farmacie, în cadrul ultimei întâlniri cu studenții farmaciști din cadrul Competiției „Farmacia Viitorului”.

După cum a explicat Valentin Gorbănescu, în cadrul webinarului „Farmacistul Antreprenor”, din 8 aprilie, Alphega este un proiect ce a luat naștere în 2001 în Franța. În Romania, proiectul a prins contur în septembrie 2016, iar astăzi, după 4 ani de activitate, numără în jur de 700 de farmacii independente.

„Scopul principal al acestui proiect în România este acela de a aduce îmbunătățirea calității vieții pacienților și a comunității din care aceștia fac parte, contribuind astfel la îmbunătățirea sănătății la scară extinsă și de a repoziționa farmacistul ca profesionist medical. De asemenea, susținem farmaciile independente pentru a menține poziționarea lor în cadrul parametrilor actuali pe piața farmaceutică”, a mai declarat Valentin Gorbănescu.

Investiții în cele patru zone de dezvoltare ale unei farmacii

„Prin programele nostre de dezvoltare, încercâm să investim în toți cei patru piloni ai unui business farmaceutic: interacțiunea cu pacienții, dezvoltarea unei echipe de profesioniști, strategii de marketing și nu în ultimul rând în know-how-ul finaciar”, a explicat Country Managerul Alphega Farmacie.

Valentin este de părere că profesia de farmacist este una complexă și că trebuie tratată ca atare. De aceea, este important ca rolul unui farmacist să nu rămână doar al unui simplu vânzător de medicamete, ci trebuie îmbogățit cu activități de constientizare și informare, activități care pentru multe sisteme farmaceutice din Europa sunt reglementate deja la nivel de lege:  „În Romania există multiple discuții în ceea ce privește serviciile medicale în farmacii și cum pot fi acestea reglementate la nivel legal și sunt considerate ca fiind o serie de provocări, atât din punct de vedere legal cât și din punctul de vedere al farmacistului. Provocările care vin din partea farmaciștilor sunt în principal bazate pe nevoia lor de  a cunoaște mai bine proiecția acestor servicii în viitor și cum vor modifica activitățile pe care cariera de farmacist le presupune. Ceea ce cred că este important de menționat este și faptul că activitatea de farmacist nu trebuie limitată doar la poziția de vânzător de medicamente, ci trebuie îmbogățită prin activități de informare, educare, prevenție, promovarea unui stil de viată sănătos, consultanță, etc.”

„Dacă este să analizăm ce se întâmplă în Europa în actul farmaceutic, printre activitățile interprinse de farmaciși se numără: eliberarea de medicamente, realizarea de campanii de conștientizare, analiza utilizării de medicamente, măsurarea parametrilor fiziologici, programe împotriva fumatului, programe de management al bololor cronice, vaccinări împotriva gripei, etc. Observând aceste lucruri putem să ne gândim la extinderea activității unui farmacist pe o arie mai largă de activitate, lucru care are numeroase beneficii atât în ceea ce privește modul de tratare al pacienților, cât și economiile ce se pot realiza la bugetul de stat”, a mai adăugat Valentin Gorbănescu.

Despre Competiția Farmacia Viitorului 2021

Competiția Națională Farmacia Viitorului 2021, dezvoltată de Oameni și Companii cu susținerea Alphega Farmacie și Alliance Healthcare România a ajuns la etapa realizării eseului. Studenți la farmacie din anii I-V, din toată țara, pot transmite lucrările lor până la data de 29 aprilie 2021. Tematica generală, în care trebuie încadrată lucrarea, este Viitorul serviciilor în farmacie, iar marele premiu este o vizită la Boots Londra, liderul farmaciilor din Marea Britanie și membru al Grupului Walgreens Boots Alliance.

Regulamentul complet al competiției și Ghidul de realizare a lucrărilor pot fi consultate aici.

Programul Farmacia Viitorului, lansat în 2018 de Oameni și Companii, împreună cu Alliance Healthcare România și Alphega Farmacie, este dedicat viitorilor farmaciști și își propune să sprijine studenții să răspundă provocărilor meseriei de farmacist în România, așteptărilor studenților înainte de a intra pe piața muncii, să marcheze schimbările din ultimii ani și evoluția pieței farmaceutice din România, dar și să prezinte noile tehnologii folosite în domeniul sănătății și aplicații dedicate farmaciștilor. Detalii suplimentare pe pagina competiției accesibilă AICI.

Alphega Farmacie este comunitatea europeană de farmacii independente cu peste 7200 de membri, ce activează în 10 țări. Conceptul a fost lansat în Europa în anul 2001, iar în România  în anul 2016. În prezent comunitatea Alphega din România reunește 700 de membri și peste 2500 farmaciști.

Alliance Healthcare România este unul dintre cei mai importanți distribuitori de medicamente și parafarmaceutice, membru Walgreens Boots Alliance, lider mondial în industria farmaceutică și de frumusețe, prezent în 25 de țări și având peste 415,000 de angajați.

Oameni și Companii este o organizație de marketing și tehnologie care utilizează un ecosistem propriu de 30 platforme digitale și +100 de comunități business și profesionale administrate.

Pe aceeaşi temă: