Spitalul Municipal din Tecuci a fost dotat, în premieră, cu computer tomograf

27.04.2022

Spitalul Municipal din Tecuci a fost dotat, în premieră, cu computer tomograf, aparatura de investigaţii şi imagistică medicală fiind achiziţionată de Consiliul Judeţean Galaţi, care a preluat recent unitatea spitalicească, a anunţat preşedintele instituţiei administrative, Costel Fotea.

„Astfel, în premieră pentru acest spital, care deserveşte peste 100 de mii de oameni din zonă, a fost adus un computer tomograf modern, în valoare de peste două milioane de lei. Spaţiul unde va fi montat a fost deja amenajat, astfel că în perioada următoare echipamentul va fi instalat, testat şi autorizat de către specialiştii de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. 

Acesta a precizat că în perioada următoare, vor fi aduse şi alte dispozitive medicale, inclusiv 54 de paturi de spital, nouă pentru ATI şi zece pentru secţia de ortopedie.

„Sunt aparate medicale achiziţionate cu fonduri europene, în cadrul unui proiect la care au lucrat împreună echipele CJ şi cele ale spitalului, iar în perioada următoare vor fi lansate noi licitaţii pentru a aduce la Spitalul Municipal din Tecuci şi alte echipamente medicale. În total, doar în această primă etapă de înnoire a echipamentelor medicale, valoarea investiţiei depăşeşte 11 milioane de lei, iar în pregătire sunt şi alte investiţii pentru modernizarea şi dotarea acestui spital”, a mai afirmat Costel Fotea. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: