Spitalul Judeţean Arad nu poate suplimenta paturile COVID-19 pentru că instalaţiile de oxigen nu mai suportă extinderi

October 20, 2021

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad nu mai poate suplimenta numărul de paturi pentru bolnavii de COVID-19 deoarece instalaţiile de oxigen nu mai suportă extinderi, iar marea majoritate a pacienţilor care ajung la unitatea sanitară au nevoie de suport de oxigen.

Managerul SCJU Arad, Florina Ionescu, a declarat că „în aceste zile aproape toţi pacienţii care se prezintă în Unitatea de Primire Urgenţe au nevoie direct de suport de oxigen”.

„Reţelele de oxigen ale spitalului nu sunt adaptate nevoilor actuale. În primele zece luni din acest an am achiziţionat oxigen în valoare de 3.400.000 de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când achiziţiile s-au ridicat la suma de 1.400.000 de lei. Virusul este mult mai agresiv în acest val, toţi pacienţii vin cu afectare pulmonară destul de ridicată, desaturaţi, iar asta implică administrarea imediată de oxigen”, a spus Ionescu.

Ea a adăugat că la secţiile UPU şi ATI IV au loc, în aceste zile, lucrări pentru a securiza reţelele de oxigen, prin crearea de circuite separate, pentru a nu exista fluctuaţii sau căderi de presiune.

SCJU Arad are 330 paturi COVID-19, dintre care 37 sunt ATI COVID-19. Toate paturile erau ocupate marţi, iar în UPU aşteptau peste 40 de pacienţi eliberarea unui loc pentru a fi internaţi în secţii, circa 30 fiind cu nevoie de oxigen.

Referitor la această situaţie, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, a declarat că „oricâţi pacienţi mai aşteaptă la ora aceasta să fie internaţi, nu se poate creşte capacitatea sistemului de oxigen”. „Am ajuns la limita numărului de paturi care pot fi instalate. Deja este forţat la maximum sistemul de oxigen şi există riscul să scadă debitul, să existe fluctuaţii de presiune, iar conductele să se fisureze. De asemenea, oxigenul pur medical în concentraţie mare în aerul din salon se imprimă în haine, în materiale şi este foarte inflamabil, deci o scânteie de la o priză de la un aparat poate declanşa un incendiu, de aceea se stă cu geamurile deschise”, a spus Horea Timiş. El a adăugat că în zona de triaj a SCJU se folosesc butelii de oxigen, care ajung câte o oră.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Arad au fost confirmate 334 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, iar incidenţa la mia de locuitori este de 8,59 cazuri. În municipiul Arad, incidenţa a ajuns la 12,12 cazuri noi la mia de locuitori. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: