Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Galaţi va avea un aparat performant pentru investigaţii şi imagistică

March 11, 2021

Primăria municipiului Galaţi a lansat, în licitaţie publică, achiziţia unui aparat performant pentru investigaţii şi imagistică la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan”, investiţie în valoare de peste 1,3 milioane lei, informează Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, se vizează achiziţia unei instalaţii RX cu două posturi de grafie şi doi detectori, unul dintre cele mai performante aparate care folosesc raze X în sistem digital, ce va permite investigaţii la nivelul întregului schelet, investigaţii ale aparatelor respirator, gastrointestinal, cardiovascular şi urogenital, precum şi reducerea dozei de radiaţii cu aproape 90%, pentru protecţia pacientului şi a medicului.

Instalaţia RX cu două posturi de grafie şi doi detectori va trebui să aibă următoarele componente: generator de înaltă tensiune, ansamblu tub-cupolă ataşat la tavan prin şine, masă telecomandată, coloană port-tub pentru tubul RX, detector digital – unul fix şi unul mobil (wireless), colimator, stativ vertical, sistem digital pentru achiziţia/prelucrarea imaginii, staţie postprocesare, accesorii şi amenajarea spaţiului din punct de vedere al radioprotecţiei.

Valoarea estimată pentru cumpărarea aparatului este de 1.358.284,00 lei.

Achiziţia face parte din proiectul cu fonduri europene derulat de către Primăria Galaţi pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea compartimentului pentru primiri urgenţe a unităţii medicale.

Proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Compartiment Primiri Urgenţe – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sf. Ioan’ Galaţi” este în valoare totală de 10,9 milioane lei, din care 6,8 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, iar 4,2 milioane de lei sunt fonduri de la bugetul local.

În cadrul proiectului se construieşte un corp nou de clădire. Parterul va fi conectat cu cel existent şi astfel se va extinde compartimentul primiri urgenţe care va funcţiona pe doua secţiuni: primiri urgenţe minore şi majore. La subsolul clădirii vor fi o cameră computer tomograf, o cameră angiograf şi o cameră rezonanţă magnetică. Vor fi reabilitate aleile de acces, trotuarele şi parcările adiacente. Vor fi extinse şi modernizate instalaţiile electrice, sanitare, termice, climatizare şi ventilaţie. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: