Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” continuă să acorde asistenţă medicală pacienţilor minori

November 8, 2021

Având în vedere o serie de informaţii neverificate, vehiculate în spaţiul public, privind activitatea Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, pentru o informare corectă şi completă a opiniei publice, echipa managerială face o serie de precizări.

În contextul epidemiologic existent la sfârşitul lunii octombrie, prin Ordinul Comandantului Acţiunii nr. 9587/26.10.2021 s-a decis operaţionalizarea unei structuri cu 25 de paturi cu oxigen pentru tratarea pacienţilor adulţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, se arată într-o informare publică.

Paturile sunt disponibile pentru pacienţii adulţi cu COVID-19 începând cu data de 27 octombrie a.c., fără a afecta în niciun fel capacitatea unităţii sanitare de a acorda asistenţă medicală pacienţilor minori.

„Îi asigurăm pe toţi cei interesaţi că activitatea medicală chirurgicală în cadrul Spitalului Clinic de Copii «Dr. Victor Gomoiu» nu a fost întreruptă niciun moment”, se arată în informare.

Secţiile şi compartimentele de Chirurgie pediatrică, Ortopedie pediatrică, Otorinolaringologie şi Oftalmologie îşi desfaşoară activitatea în mod normal, în conformitate cu normativele legale actuale.

Pe aceeaşi temă: