Situație tragică: Pacienții cu cancer au rămas fără citostatice

April 22, 2021

Medicii de la Institutul Oncologic din Capitală cer cu disperare medicamente ca să poată salva în continuare viețile celor care își pun ultimele speranțe în ei. Situația este cu atât mai critică cu cât acestea lipsesc deja de zece zile, iar Cezar Irimia, reprezentant al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, acuză că fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, știa de o lună și jumătate de iminența acestei situații, dar nu a făcut nimic. Noul ministru al sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat joi că abia miercuri seară a aflat despre problemă și încearcă să o rezolve cât mai rapid.

Aseară am vorbit cu dl. manager de la IOB (Institutul Oncologic București – n.r.) și m-a anunțat că există o problemă cu medicamentele de cancer. Acum, dimineață, am deja o întâlnire programată cu doamna director de la Politica medicamentului și sper să rezolvăm cât de curând”, a declarat Ioana Mihăilă.

Bogdan Tănase, managerul Institutului Oncologic București, a declarat la Digi24 că este vorba despre un „hiatus” în aprovizionare, în achiziționarea de citostatice, determinată de politica de achiziții care a fost dusă în ultimul an în Institut și care nu a ținut de el sau de echipa pe care o conduce în prezent.

 

 

Materialul integral pe digi24.ro.

Pe aceeaşi temă: