Senatul a aprobat realizarea unui institut regional de boli cardiovasculare în judeţul Iaşi

October 5, 2021

Plenul Senatului a adoptat pe 4 octombrie, cu unanimitate de voturi, proiectul iniţiat de parlamentari PSD, AUR şi USR PLUS care vizează construirea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iaşi (IRMCI), ce va deservi persoanele cu astfel de afecţiuni din Moldova şi care, în prezent, sunt obligate să se adreseze altor centre pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

Propunerea legislativă are ca obiect aprobarea executării obiectivului de investiţii „InstitutuI Regional de Boli Cardiovasculare laşi”, care va fi realizat pe teritoriul comunei Miroslava, potrivit unui amendament admis.

IRMCI va cuprinde ambulatoriu şi triaj primire urgenţe, clinică de chirurgie cardiovasculară pentru adulţi, clinică de chirurgie infantilă, clinică de cardiologie, clinică de prevenţie şi recuperare cardiovasculară, clinică de îngrijiri paleative cardiovasculare, conform unui alt amendament.

La comisia de specialitate a fost adoptată, odată cu raportul, o propunere potrivit căreia obiectivul se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, din credite externe şi fonduri europene nerambursabile.

Ministerul Sănătăţii este responsabil pentru coordonarea realizării investiţiei. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: