Se caută soluţii pentru înfiinţarea de noi paturi ATI în spitalele timișene

March 7, 2021

Reprezentanţii administraţiei şi sistemului de Sănătate timişean caută soluţii pentru organizarea de noi paturi ATI în judeţ pentru bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2, principalul impediment fiind că spitalele orăşeneşti nu pot asigura oxigen la presiune mare, decât prin concentratoare, care au presiune şi debit reduse.

„Este o discuţie la nivelul Ministerului Sănătăţii de modificare a Ordinului 555, cu spitalele de linia I, II şi III care intră în această bătălie cu virusul SARS-CoV-2 şi sunt cuprinse mai multe spitale din judeţ. Problema cea mai mare este că aceste spitale au capacitate de oxigen limitată, ele putând asigura oxigenul doar prin concentratoare. Este dificil ca într-un timp foarte scurt să poţi asigura oxigenul sub presiune în aceste spitale şi, de fapt, aici este marea problemă, pentru că, din păcate, foarte multe cazuri vin târziu, în forme severe, în care este nevoie de tratament cu oxigen sub presiune şi debit mare”, a explicat şeful Secţiei Boli Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara, dr. Virgil Musta.

Prefectul judeţului Timiş, Zoltan Nemeth, a arătat că, la ora actuală, în campusul organizat de Spitalul Militar din Timişoara pe Stadionul CFR din municipiu este deja totul pregătit pentru amenajarea de noi paturi ATI şi se va încerca săptămâna viitoare racordarea acestora la reţeaua de utilităţi.

Prefectul a subliniat că este vorba, de fapt, despre „o semicarantină”, iar obiectivul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş „nu a fost carantinarea, ci posibilitatea de a lua măsuri concrete şi reale de a reduce răspândirea virusului, care nu puteau fi luate decât în condiţii de carantină”. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: