Reabilitare respiratorie pentru pacienții post-COVID, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

April 26, 2021

Pandemia de COVID-19 a crescut numărul persoanelor care rămân cu simptomatologie respiratorie, atât funcţională, cât şi cu sechele pulmonare, precum fibroza pulmonară. În acest sens, reabilitarea respiratorie este una dintre metodele care dau rezultate foarte bune în recuperarea capacităţii pulmonare a acestor bolnavi. La Spitalul de Pneumoftiziologie, aceste servicii se efectuează în Compartimentul de Kinetoterapie.

“Reabilitarea respiratorie face parte din îngrijirea complexă a pacientului cu afecţiuni pulmonare, atât acute, cât si cronice, împreună cu tratamentul medicamentos. Se foloseste cu rezultate excelente în recuperarea pacienţilor cu simptomatologie respiratorie: oboseală la efort, respiraţie dificilă – dispnee – şi care prezintă limitarea capacităţii de efort”, spune dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog, Director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Reabilitarea respiratorie poate fi recomandată de medicul curant al pacientului, fie pneumolog, fie medicul de familie

“Pe lângă afectiunile care până în prezent necesitau reabilitare – astm bronşic, BPOC, bronşiectazii, deformari toracice – în present, principala recomandare rămâne sindromul post-COVID, în care pacienţii, deşi vindecaţi, rămân cu oboseală la eforturi mici şi limitarea respiraţiei. În funcţie de simptomele care predomină, se stabileşte programul de recuperare pentru fiecare pacient. Este ceea mai fiziologică şi lipsită de riscuri şi complicaţii metodă terapeutică”, explică dr. Danciu Lavinia, medic primar pneumolog.

Etapele:

-exerciţii fizice pe bicicletă/covor rulant adaptat fiecărui pacient în parte
-antrenament membre superioare, muşchi respiratori
-tehnici de drenaj a secreţiilor bronşice, exerciţii de respiraţie
-gimnastică medicală
-efortul va fi adaptat în funcţie de posibilităţile fiecărui pacient

Înainte de începerea recuperării şi reabilitării respiratorii se face evaluarea funcţiei pulmonare prin:
-test de mers de 6 minute
-oximetrie
-spirometrie

Beneficiile:
-reducerea simptomelor
-creşterea capacităţii de efort
-creşterea autonomiei pacienţilor cu boli respiratorii cronice
-creşterea calităţii vieţii
-reducerea frecvenţei exacerbărilor BPOC
-reducerea numărului de zile spitalizate

Pentru a fi eficient, programul trebuie urmat susţinut, în general fiind recomandate 10 şedinţe. Totuşi, şi un număr mai redus de şedinţe poate fi de util, astfel încât pacienţii să înveţe exerciţiile în vederea recuperării respiratorii şi ulterior să le poată practica singuri, la domiciliu.

Reabilitarea respiratorie nu este decontată de către Casa Naţională de Sănătate, fiind realizată doar la cerere, contra-cost. Preţul unei şedinţe de reabilitare respiratorie, cu durata de 1 oră, efectuată în Compartimentul de Kinetoterapie al spitalului, este de 60 de lei. Pentru un pachet de 10 şedinţe se va face o reducere, astfel încât preţul total va fi de 500 de lei.

 

Sursă material și foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, Facebook

Pe aceeaşi temă: