Primăria Sărmaşu din Mureș a reluat demersurile pentru redeschiderea spitalului închis de Ministerul Sănătăţii în 2011

19.01.2022

Primăria oraşului Sărmaşu a reluat demersurile pentru redeschiderea spitalului din localitate, pentru tratarea pacienţilor cu boli cronice şi recuperare post-COVID, după 11 ani de la închiderea unităţii spitaliceşti de către Ministerul Sănătăţii, pe fondul reducerii cheltuielilor din sistem.

„În 2011, spitalul orăşenesc a fost închis, dar acum suntem în faza de studii pentru a redeschide spitalul. Se pare că noua viziune a Guvernului în domeniul Sănătăţii, după doi ani de pandemie, este de a deschide cât mai multe spitale sau centre de sănătate, pentru a degreva spitalele mari de bolnavii vârstnici, cu boli cronice. În zona noastră avem un număr mare de astfel de bolnavi cronici, care pentru orice investigaţie şi pentru orice boală trebuie să meargă la Luduş sau la Târgu Mureş, unde este foarte greu să se descurce. În plus, se pune presiune foarte mare pe acele spitale. Cel mai apropiat spital este la Luduş, la 42 de kilometri. (…) În urma studiilor credem că s-ar preta să fie un spital de boli conice, pe Boli Interne, şi de recuperare post-COVID. Investiţiile pe care am putea să le facem este în modernizarea şi extinderea clădirii şi, în urma discuţiilor cu consultantul pe fonduri europene, se pare că există pe PNRR fonduri pentru spitale. Aceste investiţii urmează să fie făcute după o expertiză”, a declarat primarul oraşului Sărmaşu, Valer Botezan.

Edilul a spus că la parterul clădirii funcţionează o Unitate de Primiri Urgenţe şi că se doreşte ca spitalul să aibă în jur de 20-25 de paturi, pentru a acoperi o zonă în care locuiesc 35.000 – 40.000 de persoane, din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Mureş.

„Spitalul din Sărmaşu a fost închis, în 2011, când Guvernul a hotărât greşit sistarea finanţării pentru un an a 68 de spitale, lăsând în anul respectiv la latitudinea autorităţilor locale să decidă ce se întâmplă cu acele spitale, se închid şi se transformă în azile pentru persoane vârstnice sau le finanţează din bugetul local. Finanţarea nu a fost posibilă la noi, unele primării au mers în instanţă sau au negociat cu alte spitale să devină secţii ale unor spitale mai mari. Conducerea de la momentul respectiv nu a dorit să devină secţie a spitalului din Luduş, drept urmare s-a decis închiderea şi transformarea într-un azil. A funcţionat 3 ani, cât a fost finanţată activitatea, ulterior a fost dată în concesiune unei fundaţii care continuă aceeaşi activitate”, a precizat Botezan.

În 14 aprilie 2011, aproximativ 200 de persoane au participat la un miting de protest în faţa Primăriei oraşului Sărmaşu, cerând redeschiderea spitalului din localitate, care a fost închis după ce a fost inclus pe lista Ministerului Sănătăţii pentru transformarea în cămin pentru vârstnici.

Unitatea spitalicească a fost închisă în ciuda faptului că au fost adunate peste 5.000 de semnături împotriva desfiinţării acestuia, care au fost transmise Ministerului Sănătăţii, iar localităţile limitrofe şi-au manifestat disponibilitatea de a-l susţine financiar, însă numai pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii.

Spitalul a fost transformat într-o Unitate de Primiri Urgenţe subordonată UPU – SMURD Târgu Mureş, iar o parte a fost transferat unui ONG pentru un centru de îngrijire a vârstnicilor. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: