Preşedintele CJ Hunedoara, apel la solidaritate între spitale: Suntem într-o situaţie grea

March 24, 2021

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a făcut marţi un apel la solidaritate între spitale şi la o mai bună colaborare cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă, în contextul în care trei oraşe – Petroşani, Brad şi Simeria – au intrat în carantină.

„Suntem într-o situaţie grea. Avem două municipii şi un oraş în carantină. Trebuie să înţelegem că lucrăm pentru tot judeţul. Avem situaţii în care Spitalul Judeţean din Deva este sub presiune, ambulanţele cu pacienţi stau în curte cu orele. Dacă dăm dovadă de solidaritate, vom putea trece peste această perioadă cu cazuri în creştere”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, citat într-un comunicat de presă al instituţiei.

În cadrul unei întâlniri organizate la sediul CJ Hunedoara cu toţi managerii de spitale din judeţ, cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, directorii unităţilor medicale au avansat o serie de propuneri, între care şi onorarea la timp şi întocmai a comenzilor de medicamente.

De asemenea, se va solicita o reorganizare a spitalelor care să implice existenţa de paturi pentru pacienţii pozitivi în toate secţiile din cadrul unităţilor sanitare.

Sanatoriile din Brad şi Geoagiu, aflate în subordinea CJ Hunedoara, au luat deja măsuri pentru suplimentarea numărului de paturi, pentru a putea trata mai mulţi pacienţi testaţi pozitiv.

Astfel, Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Geoagiu şi-a extins capacitatea şi poate asigura 50 de paturi, dintre care 27 sunt ocupate deja, iar Sanatoriul din Brad va suplimenta numărul de paturi de la 24 la 31.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva are asigurate nouă paturi în Secţia ATI special destinate pacienţilor COVID-19, la Secţia pneumologie sunt 30 de locuri iar la Secţia boli infecţioase s-a obţinut o creştere la 27 a numărului de paturi. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: