Nevoie acută de sânge la Spitalul Judeţan de Urgenţă Slatina

June 9, 2021

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina se confruntă cu o nevoie acută de sânge iar echipa managerială şi corpul medical al unităţii au făcut marţi un apel pentru donare de sânge, în condiţiile în care în ultima lună numeroşi pacienţi au avut nevoie de transfuzii, se precizează într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

„Echipa managerială şi corpul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina fac un apel către toţi cei care doresc să vină în ajutorul pacienţilor care au nevoie de transfuzii sanguine. În acest scop, cei interesaţi sunt rugaţi să se prezinte la Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina din strada Ecaterina Teodoroiu nr.28, de luni până vineri, între orele 8,00-12,00. În ultima lună, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina s-a confruntat cu o nevoie acută de sânge, numeroşi pacienţi internaţi în secţiile oncologie, ortopedie, terapie intensivă etc. necesitând transfuzii sanguine”, se arată în comunicat SJU Slatina.

Potrivit sursei citate, lipsa de sânge duce la temporizarea intervenţiilor chirurgicale la pacienţii cu afecţiuni oncologice, ortopedice şi hematologice, precum şi la temporizarea tratamentului specific la pacienţii care au nevoie de transfuzii.

„Lipsa de sânge este unul dintre obstacolele pe care pacienţii oncologici, hematologici şi cei propuşi pentru intervenţii chirurgicale majore, în special ortopedice, le întâmpină, atunci când trebuie să continue tratamentul specific. De multe ori, managementul terapeutic al pacientului este temporizat datorită valorilor modificate ale analizelor sanguine, astfel că, nu de puţine ori, un pacient are nevoie de transfuzie de sânge pentru a putea iniţia sau continua tratamentul de specialitate”, se menţionează în comunicat. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: