Managerul Spitalului de Copii ”Sf. Maria”, Iasi: Funcţionăm la parametri optimi, încercăm să dezinfectăm toată zona afectată

June 23, 2021

Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Alina Belu, a anunţat, miercuri, că unitatea medicală funcţionează „la parametri optimi” după incendiul din ziua precedentă şi se continuă dezinfectarea tuturor spaţiilor afectate.

„De azi noapte, de la ora 24,00, avem două săli funcţionale. Nu a fost nicio intervenţie realizată la neurochirurgie sau în altă parte, funcţionăm la parametri optimi, încercăm să dezinfectăm toată zona afectată. (…) Avem un cabinet şi o sală de tratament afectate de flăcări parţial şi de apă la etajul doi, zona tampon COVID. ATI-ul COVID era gol, nu avem cazuri. Fum, etajul trei în care există o parte din ATI non-COVID şi blocul operator. Acolo a trebuit aerisit şi dezinfectat, ca să putem să realizăm urgenţele”, a declarat Alina Belu.

Ea a precizat că focul a distrus mobilier, documentaţie medicală, un computer şi un pat de consultaţie.

„Cadrele medicale au avut un comportament extraordinar, la nivelul aşteptărilor, având în vedere că noi am făcut instruiri şi protocoale şi am făcut simulări. Am făcut şi pe partea nouă, unde avem detectoare de fum, suntem dotaţi la cel mai înalt standard, dar şi pe zona veche”, a mai spus managerul unităţii medicale.

Un incendiu a izbucnit, marţi seara, la Spitalul pentru copii din Iaşi, fiind activat planul roşu de intervenţie. În total 31 de persoane – copii, aparţinători şi personal medical – au fost evacuate, fără a fi înregistrate victime. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: