Lucrările pentru realizarea Spitalului Municipal de Urgenţă Ploieşti ar putea începe în 2023

09.02.2022

Lucrările pentru realizarea Spitalului Municipal de Urgenţă Ploieşti ar putea fi demarate anul viitor, unitatea urmând să aibă 450 de paturi, a anunţat primăria în urma unor discuţii a le conducerii instituţiei cu reprezentanţi ai diviziei de investiţii a Băncii Mondiale (BM).

Potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii, cele două entităţi explorează opţiunile de finanţare, construire şi mentenanţă a noii unităţi spitaliceşti printr-un parteneriat public-privat.

„Studiul de prefezabilitate va fi realizat în parteneriat cu Banca Mondială până la data de 31 mai 2022, iar cel de fezabilitate ar urma să fie realizat până la sfârşitul acestui an. Potrivit agendei municipalităţii ploieştene, se estimează ca lucrările la noul spital să demareze în 2023”, informează sursa citată.

Noul spital ar urma să fie realizat în zona de sud a oraşului, pe Strada Ghighiului, iar unitatea va include, într-o structură de tip monobloc cu un număr de 450 paturi, funcţiile medicale ale celor două spitale aflate acum în administrarea municipalităţii: Spitalul Municipal Shuller şi Spitalul de Pediatrie.

„Proiectul administraţiei publice locale cuprinde realizarea, la nivelul viitorului spital, a unui Centru de Primiri Urgenţe, servicii medicale obligatorii pentru a se obţine clasificarea de Spital de Urgenţă, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, laborator de analize medicale pentru explorări funcţionale, radiologie şi imagistică, anatomie patologică, ATI, Unitate de transfuzie sanguină, un centru de dializă, bloc operator, farmacie etc”, precizează municipalitatea. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: