Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” a oferit bucurie pentru 186 de copii

19.04.2022

Pentru ca sărbătorile pascale să constituie prilej de bucurie și pentru semenii noștri mai greu încercați de soartă, Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” a adus bucurie în inimi și în casele a 20 de familii din Iași și localitățile limitrofe – Dumești, Mogoșești, Iepureni, Andrieșeni, Traian Bivolari, Bivolari și Dancu.

Preparate tradiționale de Paște, alimente de bază, produse de igienă și curățenie au ajuns astăzi, 19 aprilie, prin programul „Puterea faptei”, derulat de Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet”, la aceste familii cu posibilități materiale reduse, care au între 8 și 12 copii fiecare. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul voluntarilor Fundației, angajați Antibiotice, în parteneriat cu Departamentul „Pro Vita” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

„Fundația Antibiotice – Știință și Suflet” păstrează de aproape 20 de ani tradiția de a sprijini pe cei mai nevoiași dintre noi, în preajma sărbătorilor de Paște. Donațiile oferite de Fundația noastră au ajuns astăzi la 20 de familii, aducând bucuria unor sărbători mai bune pentru 186 copii. Tot cu ocazia Sfintelor sărbători au primit pachete consistente de alimente și 26 de seniori, foști angajați ai companiei Antibiotice, actualmente pensionari, nedeplasabili, beneficiari ai programului ”Respect pentru înaintași”. Le mulțumim tuturor voluntarilor care au ales să se implice în acest proiect. Stă în puterea noastră, a tuturor, să facem fapte bune!”, a declarat Ioana Tode, Președinte al Fundației „Antibiotice – Știință și Suflet”.

„Mulțumim din suflet celor care s-au gândit la noi. Suntem o familie cu 10 copii, iar acum, după ultimele scumpiri și cu toate greutățile pe care le avem, un ajutor este binecuvântat, dându-ne posibilitatea de a oferi copiilor o masă tradițională de Paște”, a declarat Andreea Pătrașcu, una dintre beneficiarele proiectului.

De-a lungul timpului, programul „Puterea faptei” a susținut, peste 10.000 de oameni: copii cu nevoi speciale, cu handicap sever sau diverse boli grave, copii spitalizați, abandonați sau cu risc crescut de abandon (familii dezorganizate), bătrâni bolnavi sau abandonați de familie.

Programul de responsabilitate socială „Respect pentru înaintași” a fost implementat încă de la începutul pandemiei, o perioadă deosebit de dificilă, mai ales pentru cei vârstnici aflați în nevoie, fiind dedicat foștilor angajați ai companiei Antibiotice, actuali pensionari, cu vârstă înaintată și cu o stare de sănătate precară. Acest program va continua și se va adapta permanent nevoilor seniorilor Antibiotice.

Pe aceeaşi temă: