Florin Cîţu: Vreau verificări dacă la Timişoara a fost redus numărul de paturi în ATI, ceea ce ar fi foarte grav

March 10, 2021

Premierul Florin Cîţu a declarat că a cerut verificări cu privire la informaţia potrivit căreia la Timişoara a fost redus numărul de paturi în ATI, adăugând că „ar fi foarte grav”.

„Eu am o relaţie foarte bună cu Vlad Voiculescu (ministrul Sănătăţii – n.r.), am discutat despre campania de vaccinare, este foarte important. În acelaşi timp, i-am atras atenţia că trebuie să ne concentrăm şi pe pandemie, nu doar pe campania de vaccinare, care merge foarte bine, dar vreau să ne concentrăm şi pe pandemie. Am auzit, de exemplu, şi vreau să verificăm dacă este adevărat, că la Timişoara a fost redus numărul de paturi în ATI, ceea ce ar fi foarte grav. Aş vrea să ştiu şi eu acest lucru, dacă este adevărat sau nu şi cred că toţi vrem să aflăm aceste lucruri”, a precizat premierul.

Şeful Executivului a punctat că nu trebuie uitat faptul că România este în continuare în pandemie. „Trebuie să respectăm toate regulile şi de aceea şi în această hotărâre de guvern pentru prelungirea stării de alertă am introdus o nouă restricţie (privind ora deplasării în afara locuinţei, care fost redusă de la 23,00 la 22,00 – n.r.). Am spus acum câteva luni de zile, când auzeam tot felul de discuţii să eliminăm spitalele COVID sau să reducem numărul de paturi ATI, am spus că nu este momentul, nu sunt de acord şi nu voi fi de acord cu aşa ceva. Dacă la Timişoara s-a întâmplat aşa ceva, aş vrea să ştiu şi de aceea aş vrea să pun această întrebare şi public”, a mai declarat Cîţu. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: