Dr. Andreea Lăcraru, Cardiolog, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni: Telereabilitarea cardiacă, soluția pentru creșterea numărului de pacienți care fac recuperare cardiacă

w

November 12, 2021

Prevenția secundară și rolul reabilitării cardiovasculare în 2021 a fost tema intervenției pe care Dr. Andreea Lăcraru, Cardiolog la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, a avut-o în cadrul celei de-a cincea ediții a întâlnirii comunității CardiologieModerna.ro, de pe 27 octombrie. Discuțiile au vizat noul Ghid de Cardiologie Preventivă și rolul digitalizării în managementul pacientului.

Una dintre concluziile prezentate de Dr. Andreea Lăcraru s-a referit la rolul telereabilitării cardiace, ca soluție pentru creșterea numărului de pacienți care fac reabilitare cardiacă.

Ce este reabilitarea cardiacă

Explicațiile medicului au vizat, la început, conceptul de reabilitare cardiacă: ”Aceasta reprezintă un pas esențial în prevenția secundară a pacienților care au suferit un eveniment cardiac, ce are rol în limitarea efectelor fiziologice și psihologice, în gestionarea simptomatologiei, în reducerea apariției unor noi evenimente CV și, nu în ultimul rând, are rol în creșterea calității vieții, după un astfel de eveniment. Aceasta se face sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare, alcătuită din medici cardiologi, medici de recuperare medicală, kinetoterapeuți, diabetologi, nutriționiști și psihologi, care împreună vor realiza programe de reabilitare cardiacă personalizate, pentru nevoile individuale ale pacienților CV.”

Cui se adresează reabilitarea?

Ghidurile actuale de practică medicală recomandă, potrivit cardiologului, includerea în programele de recuperare cardiacă a unei game mai largi de pacienți, a pacienților diagnosticați cu infarct miocardic în ultimele 12 luni, a celor cu angină stabilă, ori a celor care au beneficiat de revascularizare coronariană intervențională sau chirurgicală, a celor cu înlocuiri de valve cardiace, transplant cardiac, sau a pacienților cu insuficiență cardiacă.

Componentele reabilitării

Reabilitarea constă într-un program ce include mai multe componente: ședințe de exerciții fizice, efectuate sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare, consiliere pentru reducerea factorilor de risc cardiovascular: renunțarea la fumat, controlul hipertensiunii arteriale sau a colesterolului, consiliere nutrițională pentru adoptarea unui stil de viață sănătos și consiliere psihologică pentru a depăși mai ușor impactul negativ al bolii, pentru o adaptare mai ușoară la nevoile ulterioare.

Beneficiile recuperării

Recuperarea cardiacă are, potrivit Dr. Andreea Lăcraru, o serie de beneficii, printre care se numără: reducerea riscului de mortalitate de cauză cardiacă cu până la 31%, a riscului de mortalitate de orice cauză cu 27%, reducerea numărului de respitalizări pentru compensarea cardiacă, ameliorarea simptomatologiei, prevenirea unui nou eveniment cardiac, obținerea unui stil de viață mai sănătos.

În plus, pentru a crește aderența la un stil de viață sănătos, pentru a crește numărul de pacienți care efectuează reabilitare cardiacă, se poate lua în considerare includerea pacienților în programe de telereabilitare cardiacă.

Pandemia a limitat accesul pacienților cu boli cronice la serviciile de reabilitare

”Limitele reabilitării cardiace sunt reprezentate, pe de o parte, de nivelul scăzut de educație medicală a populației și, mai ales, de educație preventivă (primară, secundară, terțiară), pe de altă parte, de numărul mic de profesioniști specializați în reabilitare cardiacă și, totodată, de numărul mic de centre medicale, specializate în recuperare cardiacă, la nivel național. Alți factori care influențează includerea în astfel de programe sunt reprezentați de costurile ridicate și absența unor strategii naționale necesare programelor de reabilitare. De asemenea, mediul de proveniență, pacienții din mediul rural au aderență scăzută la astfel de programe, distanța față de centru fiind un alt dezavantaj. Pandemia cu Covid-19 este un alt factor ce contribuie la accesul limitat al pacienților cu boli cronice la serviciile de reabilitare. Această scădere s-a asociat cu o creștere substanțială a numărului de pacienți care s-au înscris în programele de telereabilitare”, potrivit cardiologului.

Telereabilitarea, soluție alternativă sau adjuvantă a reabilitării cardiace

După cum a relatat Dr. Lăcraru, telereabilitarea a fost studiată, în ultimii ani, ca o soluție alternativă sau adjuvantă a reabilitării cardiace clasice și constă în efectuarea ședințelor de reabilitare la domiciliu, sub supravegherea unei echipe medicale, prin intermediul unor dispozitive inteligente. ”Progresul tehnologiei IT și a noilor device-uri a permis o comunicare și o monitorizare de la distanță mai performantă, ceea ce a dus la dezvoltarea acestei ramuri a reabilitării cardiace, ce are ca avantaje: accesul mai facil la serviciile medicale, programul mai flexibil, costurile mai mici, fără probleme de transport și deplasare la spital, iar ca dezavantaje: dificultățile tehnice, lipsa rambursării, lipsa interacțiunilor sociale, securitatea datelor personale, efectuarea exercițiilor fizice la o intensitate mai scăzută.”

”Atât în ceea ce privește reabilitarea la spital, cât și cea la domiciliu, rata de implementare în practica clinică este foarte scăzută și, din fericire, echipa de cardiologie de la Spitalul Bagdasar-Arseni a reușit să depășească aceste bariere dintre teorie și practică și, cu ajutorul unui program european, a reușit să le ofere pacienților șansa de a efectua, în mod gratuit, un program de reabilitare cardiacă”, a mai spus cardiologul de la Bagdasar-Arseni.

 

CardiologieModerna.ro este o comunitate administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii – OSC – este un ecosistem avansat de marketing care integrează peste 100 comunități, business și profesionale, și 35 de platforme digitale proprii asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.

Pe aceeaşi temă: