Diploma de Recunoştinţă pentru SCJ Mureş pentru gestionarea şi lupta cu pandemia de COVID-19

12.05.2022

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat că personalul medical al instituţiei a primit Diploma de Recunoştinţă de la Colegiul Medicilor din România, pentru gestionarea şi lupta împotriva COVID-19, după alte distincţii primite individual de o serie de medici.

„Colectivul de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş a primit Diploma de Recunoştinţă de la Colegiul Medicilor din România, pentru contribuţia şi implicarea avute în gestionarea şi lupta cu pandemia de COVID-19. Diploma a fost acordată în cadrul ceremoniei ‘Medicul Român pentru România’ şi este semnată de Preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesor universitar doctor Daniel Coriu. Aceasta este cea mai recentă distincţie acordată Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Reamintim că în data de 7 aprilie 2022, dr. Gîrbovan Elena Cristina şi dr. Brânduşa Ţilea au primit Meritul Sanitar în grad de Cavaler, distincţie acordată de Preşedintele României”, a precizat conducerea SCJ Mureş, într-un comunicat de presă.

În comunicat se mai arată că, în 6 mai 2022, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali care a avut loc la Cluj-Napoca, UDMR a acordat distincţia ‘Bradul de Argint’ directorului medical al Spitalului Clinic Judeţean Mureş, dr. Edith Simona Ianoşi.

De asemenea, doctorii Anca Meda Georgescu şi Mircea Stoian au fost distinşi cu „Fibula de la Suseni”, acordată de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş în data de 1 decembrie 2020.

„Aceste distincţii ne onorează în primul rând şi vin ca o recunoaştere şi o recunoştinţă faţă de munca depusă de colectivul Spitalului Clinic Judeţean Mureş de-a lungul anilor şi în special pe timpul pandemiei de COVID. A fost o perioadă dificilă, dar pe care am reuşit să o gestionăm cu succes şi am reuşit să ne facem cu onoare datoria pe care ne-am asumat-o, aceea de a salva vieţi. Mulţumesc colegilor mei pentru perseverenţa şi profesionalismul de care au dat dovadă în toată această perioadă”, a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, dr. Ovidiu Gîrbovan. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: