Deficit major de medici la UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani

01.02.2022

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoșani se confruntă cu un deficit major de persona l, care afectează activitatea curentă, a declarat medicul-şef al UPU, Ramona Guraliuc.

Potrivit acesteia, UPU are doar 13 medici, dintr-o schemă de personal care prevede 32 de cadre medicale cu studii superioare. În prezent, UPU funcţionează cu şase medici primari de medicină de urgenţă, trei medici specialişti în medicină de urgenţă, trei medici de familie cu competenţă de medicină de urgenţă şi un medic generalist cu competenţă de medicină de urgenţă.

„Este foarte greu. Nu reuşim să acoperim gărzile, respectiv turele, şi suntem asaltaţi de un număr foarte mare de pacienţi. Am depăşit chiar 200 în 24 de ore. Am în activitate 13 din 32 de medici, nişte medici care de-a lungul timpului au lucrat în serviciul de urgenţă şi care sunt şi ei cu comorbidităţi la rândul lor şi care foarte greu îşi desfăşoară activitatea. Avem trei linii de gardă, două în serviciul de urgenţă şi unul pe ambulanţa de terapie intensivă mobilă, şapte zile din şapte, 24 dinEvident că ne este foarte greu. Unii dintre noi am mai dezvoltat şi această patologie (n.r. – COVID-19) şi am intrat şi în izolare”, a spus Ramona Guraliuc.

Ea acuză funcţionarea deficitară a sistemului de medicină de familie. Ramona Guraliuc susţine că, prin evitarea consultului la medicii de familie, pacienţii ajung direct în UPU.

„De-a lungul timpului, noi nu am educat populaţia să meargă şi să viziteze medicul de familie, periodic, aşa cum ar trebui, aşa cum se întâmplă şi în ţările astea care sunt extrem de dezvoltate, dar care respectă nişte paşi. Nici medicii de familie nu i-am educat să îşi viziteze şi să monitorizeze corect pacienţii. Ei sunt o verigă extrem de importantă”, a precizat Guraliuc. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: