Curs online „Surgical anatomy of the liver”, pe 24 februarie

22.02.2022

Seria cursurilor realizate de Asociația Română de Chirurgie  Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplat Hepatic debutează în data de 24 februarie, la ora 14.

Cursul Surgical anatomy of the liver, îl va avea ca speaker pe Prof. Dr. Eugen Târcoveanu.

 Cursul din 24 februarie este gratuit și nu necesită înregistrare

 Datele de logare pentru acest curs gratuit ce va avea loc pe platforma ZOOM:

https://oamenisicompanii-ro.zoom.us/s/98404148365

Webinar ID: 984 0414 8365

Passcode:550227

 

Chirurgia hepato-bilio-pancreatică a devenit în prezent o ramură a chirurgiei recunoscută la nivel internaţional, atât în Statele Unite, cât şi în Europa şi Asia, reunind chirurgia ficatului, chirurgia căilor biliare extrahepatice şi chirurgia pancreasului, adresându-se unei patologii a complexului hepato-bilio-pancreatic de tip oncologic şi nu numai, cu caracter plurivalent şi cu o incidenţă în continuă creştere atât la nivel naţional, cât şi mondial.

Calendarul cursurilor viitoare ce vor fi creditate de către Colegiul Medicilor România unde vă puteți și înscrie:

https://www.chirurgiehbp.ro/

  1. Surgical pancreas anatomy 10.03.2022
  2. Interventional drainage in HPB surgery 17.03.2022
  3. Minimal invasive liver resections 21.03.2022
  4. Techniques for liver resections 31.03.2022
  5. Imaging in HBP surgery 7.04.2022
  6. Difficult cholecystectomy 28.04.2022
  7. Liver tumor ablation 5.05.2022
  8. Techniques for pancreatic resections 12.05.2022
  9. Chemoembolizare in carcinomul hepatocellular. 16.05.2022
  10. Liver transplantation 19.05.2022
  11. Update in the management of gallbladder surgical pathology. 26.05.2022

 

Asociaţia Română de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic (ARCHBPTH) a fost înfiinţată în 2006 la Bucureşti, sub patronajul Prof. Dr. Henri Bismuth, organizând simpozioane tematice cu cadenţă anuală, ca răspuns al necesităţii dezvoltării acestei ramuri a chirurgiei şi a colaborării interdisciplinare în acest domeniu, interesul pentru această chirurgie de vârf fiind evident şi în continuă creştere. Până în momentul de faţă, chirurgia hepato-bilio-pancreatică rămâne o subspecialitate a chirurgiei generale, pregătirea fiind atât în Europa, cât şi în Statele Unite de doi ani, după terminarea rezidenţiatului. După cei doi ani de pregătire, urmează un examen care, la nivel european, este organizat de UEMS – Divizia de chirurgie HBP. Odată promovat, se obţine Diploma de specializare în chirurgie HBP pe baza căreia se poate practica acest tip de chirurgie în servicii de profil.

Din anul 2013 a început pregătirea în cadrul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec” din Institutul Clinic Fundeni a unei serii de peste 30 de cursanţi din toată ţara în „Chirurgie hepato-bilio-pancreatică” (atestat care include şi transplantul hepatic). Ca atare, este nevoie mai mult ca oricând de continuarea într-un ritm susţinut a activităţii ARCHBPTH, asociaţie ştiinţifică menită să contribuie esenţial la dezvoltarea acestei specialităţi chirurgicale în ţara noastră.

În acest context, chirurgia HBP este una din acele ramuri ale chirurgiei generale care devine din ce în ce mai bine definitã ca specialitate de sine-stãtãtoare. Un argument puternic este înfiintarea în cadrul UEMS (Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști) a unei divizii de Chirurgie HBP care organizează anual un examen pentru obținerea unei diplome europene.

Pe aceeaşi temă: