CJ Sibiu estimează că în 2026 va fi funcţional noul spital judeţean – o investiţie de peste 500 de milioane de euro

March 3, 2021

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunţat că, cel târziu în 2026 va fi gata noul spital judeţean, primul construit după 1990 în judeţ şi care presupune o investiţie de peste 500 de milioane de euro, bani pe care Guvernul României ar trebui să-i asigure din fonduri europene.

„Astăzi este o zi importantă pentru noi. (…) Am ajuns cu acest proiect al noului spital judeţean, cea mai importantă investiţie a judeţului Sibiu şi cel mai dorit proiect al sibienilor, la un stadiu avansat. Practic suntem la momentul la care avem pregătită toată documentaţia pentru a obţine autorizaţia de construire. (…) Am ajuns ca la acest moment, proiectul noului spital judeţean din Sibiu să fie proiectul cel mai avansat dintre proiectele care la acest moment se derulează în România. Practic suntem cu cel puţin un an de zile înaintea oricărui alt proiect, fie că vorbim de spitale regionale sau spitale judeţene. Suntem singurii care suntem în faza de a depune documentaţia pentru a obţine autorizaţia de construcţie”, a declarat Daniela Cîmpean.

Potrivit preşedintelui CJ Sibiu, proiectul viitorului spital judeţean „întruneşte toate condiţiile” pe care UE le cere. Guvernul României a încheiat un acord cu CJ Sibiu prin care îşi asumă că va asigura  finanţarea.

Proiectul noului spital judeţean din Sibiu a început în 2016 şi până acum CJ Sibiu a cheltuit 6 milioane de lei, cu documentaţia. Terenul pe care va fi construit spitalul, aflat la marginea Sibiului, aproape de aeroport şi de autostrada A1, a fost transferat Consiliului Judeţean Sibiu de la ADS.

Valoarea totală a investiţiei este evaluată la 501 milioane de euro, bani în care intră nu doar construcţia în sine, dar şi dotarea cu aparatură nouă. Numai viitoarea aparatură medicală este estimată la 150 de milioane de euro.

Reprezentanţii CJ Sibiu spun că cea mai optimistă previziune este ca la finalul anului 2025 să fie gata spitalul. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: