Campanie antifumat organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, eveniment prilejuit de Ziua Mondială fără Tutun (31 mai)

May 21, 2021

Vicepremierul Dan Barna, ministrul Muncii, Raluca Turcan, ambasadorul Emil Hurezeanu, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza se numără printre cei care vor transmite mesaje antifumat, în cursul săptămânii viitoare, în cadrul unei campanii desfăşurate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, cu ocazia Zilei Internaţionale fără Tutun, informează un comunicat de presă al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Mesaje antifumat vor mai transmite de asemenea preşedintele preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, actorul Constantin Chiriac, directorul Festivalului ASTRA Film, Dumitru Budrala, coregrafa Silvia Macrea, organizatoare mai multor festivaluri de folclor internaţionale şi naţionale, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean şi primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

„Sănătatea plămânilor populaţiei este o permanentă prioritate pentru spitalul nostru. În calitate de manager al unei unităţi sanitare în care sunt tratate patologii pulmonare, ştiu că foarte multe boli sunt o consecinţă directă a fumatului. Prin organizarea Săptămânii Antifumat dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la consecinţele nocive pe care consumul de tutun le produce la nivelul sănătăţii. În acest sens, am invitat să se alăture demersului nostru personalităţi şi autorităţi sibiene, care să transmită mesaje antifumat, pentru a conştientiza cetăţenii asupra consecinţelor devastatoare pe care le presupune practicarea acestui obicei nesănătos „, a declarat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Alina Graur.

Astfel, timp de o săptămână, în perioada 24 – 31 Mai, medici, reprezentanţi ai autorităţilor şi personalităţi sibiene vor transmite mesaje antifumat prin intermediul mass-media, pe website-ul (www.spital-tbc.ro) şi pe pagina de Facebook a spitalului (fb Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu). Totodată, acestea vor fi afişate în sălile de aşteptare din cadrul ambulatoriului şi laboratoarelor unităţii sanitare din Sibiu.

Tot în cadrul Săptămânii Antifumat va fi transmisă de către conducerea medicală a spitalului şi o Scrisoare deschisă către medicii din judeţul Sibiu, prin intermediul Colegiului Medicilor, apelul fiind de a-şi determina pacienţii să renunţe la consumul de tutun. Dovezile ştiinţifice indică faptul că sfaturile venite din partea unui medic sporesc semnificativ rata de abstinenţă la fumat.

„Potrivit studiilor, sfaturile clare şi concise privind renunţarea la fumat, oferite de un furnizor de servicii medicale, duc la o creştere considerabilă a ratelor de abstinenţă de la fumat, pe termen lung. O consiliere minimală, concisă, are un impact substanţial asupra sănătăţii publice, datorită numărului mare de fumători care consultă un clinician în fiecare an. Ne vom adresa aşadar atât medicilor de familie, cât şi medicilor specialişti şi asistentelor medicale”, a precizat medicul pneumolog. Lavinia Danciu, Director medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu şi coordonatorul Programului de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei, pentru judeţul Sibiu. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: