Asociația Zi de Bine inaugurează secția de Pediatrie IV – boli digestive din cadrul Institutului Național de Sănătate a Mamei și Copilului

June 7, 2021

Asociația Zi de Bine inaugurează secția de Pediatrie IV – boli digestive din cadrul Institutului Național de Sănătate a Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu din București. Proiectul propriu al asociației, Curățenie & Culoare, a fost demarat la sfârșitul anului 2020 și a constat în reamenajarea secției de Pediatrie IV și dotarea cu aparatura necesară. Bugetul pentru acest proiect s-a ridicat la 190.000 EUR.

Anual, peste 50.000 de copii ajung la INSMC, iar dintre aceștia câteva mii au patologii digestive de cauză infecțioasă sau afecțiuni hepatice. Pentru ei au fost renovate complet cabinetele medicale, saloanele, băile și spațiile comune, a fost refăcută instalația de oxigen, au fost instalate alarme de incendiu și senzori de fum, iar încăperile au fost dotate cu mobilier și electrocasnice adecvate.

La eveniment au fost prezenți Bogdan Ștefănescu, Purtător de Cuvânt al INSMC, Dr. Mirela Covacescu, medic primar pediatrie și șef al secției de boli digestive, Prof. Dr. Ioan Gherghina, Conferențiar dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie, și de asemenea, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine și inițiatoarele acestui proiect.

„În luna iunie 2020 ne-am propus să schimbăm peisajul din curtea INSMC, așa că am transformat peretele din curtea spitalului într-o pictură murală cu scopul de a aduce forță și alinare copiilor internați. Însă am decis că nu vrem să ne oprim aici, iar la sfârșitul anului am demarat proiectul Curățenie&Culoare. După cinci luni de renovări, iată că secția de Pediatrie IV de la INSMC este pregătită și complet utilată. Este un proiect la care s-a muncit foarte mult pentru ca cei mici să fie în siguranță și , atât cât se poate într-un spital, să simtă că se află într-un mediu prietenos”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.

Sponsorii care au susținut acest proiect sunt: PROFI, SYNERGY Construct, Skoda România, Mapei România, Synevo și Bitsoft. Designul interior a fost realizat de către Adela Pârvu, în colaborare cu echipa Vlădilă.

Secția de Pediatrie IV este formată din 6 saloane cu câte 3 paturi dedicate mamelor, plus 3 paturi pentru copii, 4 rezerve, un cabinet dedicat șefului de secție, 2 cabinete pentru asistente, o magazie și 2 holuri. Suprafața totală a spațiului renovat este de 531 mp.

„Cu bucurie spun că, renovarea Secției IV din INSMC s-a finalizat. Aceasta a inclus, pe lângă igienizarea secției, și modernizarea acesteia, respectând astfel standardele actuale privind organizarea secțiilor de pediatrie. Cele mai importante beneficii obținute în urma acestui proiect sunt reconfigurarea grupurilor sanitare, atât pentru cele 4 rezerve, cât și pentru cele 6 saloane, precum și montarea în fiecare salon a unor cădițe care să permită igiena sugarilor și preșcolarilor internați aici. De asemenea, odată cu acest proiect amplu, a fost creat un mediu foarte prietenos pentru cei mici datorită desenelor care se regăsesc pe pereții din saloane și rezerve. Toate acestea au fost posibile datorită Asociației Zi de Bine”, a declarat Mirela Covacescu, Șef Secție Pediatrie IV și Medic Primar Pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și a Copilului.

Mai mult decât atât, și pentru secția de boli digestive și oftalmologie urmează să se achiziționeze aparatură în valoare de peste 30.000 Euro.

„Măsurarea tensiunii intraoculare este esențială pentru identificarea pacienților cu risc de a dezvolta glaucom și totodată, pentru a monitoriza pacienții deja diagnosticați. Cu ajutorul aparatului TonoRef, achiziționat de Asociația Zi de Bine în cadrul proiectului Curățenie&Culoare, putem măsura refracția și tensiunea intraoculară. Acest lucru ne ajută să identificăm la timp viciile de refracție și să prescriem corecțiile optice. Suntem extrem de bucuroși pentru ajutorul acordat echipei de oftalmologie a INSMC Alessandrescu-Rusescu din București”, a adăugat dr. Roxana Viulet.

Întregul buget a fost alocat pentru procesul de renovare, de la demontarea obiectelor existente, la montarea tapetului tarkett, zugrăvitul cu lavabilă albă Apla antibacteriană, înlocuitul prizelor, întrerupătoarelor și caloriferelor din saloane (inclusiv realizarea racordurilor) și realizarea instalațiilor în băi.

Pe aceeaşi temă: