Alexandru Rafila: Examen pentru personalul medical angajat în perioada pandemiei ca să îşi poată continua activitatea

w

07.04.2022

Personalul medical angajat în perioada pandemiei va susţine un examen care să permită continuarea activităţii din punct de vedere legal, a precizat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF).

„S-a aprobat prin lege posibilitatea continuării activităţii acestor persoane. Este o lege care a fost promulgată de către preşedinte. Acum urmează să stabilim normele care să permită continuarea acestei angajări. Totuşi, trebuie susţinut un examen, chiar dacă nu este un concurs, un examen care să permită continuarea activităţii din punct de vedere legal. (…) Vor continua după ce promovează un examen. Nu există o bază legală de continuare automată a activităţii. Legea spune că se angajează prin concurs. Există acum aceste prevederi legale care permit continuarea activităţii acestor persoane după promovarea unui examen. Avem un termen de 30 de zile pentru elaborarea normelor. (…) Aceste 2.000 de posturi suplimentare sunt cuprinse în hotărârea de guvern care include şi organigrama Ministerului Sănătăţii şi care va fi aprobată în această săptămână”, a afirmat ministrul la conferinţa organizată cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii.

 

Managerul SABIF, Alis Grasu, a spus că cele 121 de persoane angajate în perioada pandemiei vor rămâne în continuare pe aceste posturi, însă trebuie să susţină un examen, amintind că încă există un deficit de personal.

„Sigur că cele 121 de posturi pe care le-am primit suplimentar faţă de statul de funcţii la începutul pandemiei vor rămâne, prin ocuparea lor pe bază de examen. Pentru cei care nu vor promova examenul, aceste posturi vor fi scoase la concurs. Este firesc. (…) Nevoia este în continuare până la completarea normativului. Aceasta nu se poate face dintr-o dată. (…) Nu pleacă nimeni acasă. Deja ieri am semnat actele adiţionale pentru cei 121 de oameni care au fost angajaţi în perioada aceasta”, a explicat managerul SABIF.

Alis Grasu a mai spus că pe maşinile de intervenţie ar trebui să lucreze medici de consultaţie, astfel încât cel puţin jumătate dintre cazurile care în prezent ajung la spital să fie tratate la domiciliu. Ulterior, după ce problemele acute au trecut, pacienţii respectivi vor fi îndrumaţi către ambulatoriile de specialitate sau medicii de familie.

Potrivit managerului, în prezent, SABIF are 126 de ambulanţe noi, însă alte 163 au o vechime mai mare de zece ani.

„Avem, în momentul de faţă, 126 de ambulanţe noi, cu durată de viaţă mai mică de trei ani. Avem însă şi un număr important de ambulanţe – 163 de ambulanţe care sunt mai vechi de zece ani, pentru care sunt convinsă că Ministerul Sănătăţii, în această strategie pentru sănătate, a luat în calcul un program de înnoire anual a acestor ambulanţe, astfel încât în următorii ani să le înlocuim şi pe aceste 163 de ambulanţe, crescând în felul acesta capacitatea de intervenţie”, a susţinut Grasu. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: