A XIX-a ediţia a Zilelor Spitalului de Recuperare Iaşi se desfăşoară online

March 18, 2021

Peste 1.300 de medici de diferite specialităţi sunt aşteptaţi să participe la lucrările Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi ce se vor desfăşura în perioada 22 – 27 martie, în format online webinar.

La eveniment vor participa cardiologi, internişti, reumatologi, neurologi, medici de familie, pneumologi, medici de recuperare medicală şi balneofizioterapie, medici de medicina muncii, ORL-işti, ortopezi, dar şi fizioterapeuţi.

Pe parcursul a şase zile de sesiuni de conferinţe şi cursuri, vor avea loc Conferinţa „Recuperarea în condiţii de pandemie”, cursul de cardiologie „Inima şi sportul”, cursul de Audiologie „Managementul surdităţii la adult”, precum şi cursurile de ORL cu desfăşurare mixtă teoretică şi practică de tip „hands on”: „Noţiuni fundamentale de chirurgie endoscopică rinosinusală” şi „Noţiuni fundamentale în chirurgia osului temporal”.

„Aşa cum estimam în anul 2020, când a avut loc prima ediţie online a acestei manifestări, consacrarea la nivel naţional a evenimentului a devenit o certitudine, ţinând cont de audienţa de anul trecut, de intenţiile de participare de anul acesta, de dispersia geografică şi de diversitatea de specialităţi medicale ale participanţilor. E o recunoaştere a competenţelor şi profesionalităţii muncii întregii echipe din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, precum şi a calităţii conţinutului ştiinţific pus la dispoziţia partic ipanţilor pe parcursul întregii perioade a manifestării”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi şi preşedintele conferinţei, Carmen Cumpăt.

Manifestarea este evaluată cu 50 de credite EMC de către Colegiul Medicilor din România, acestea incluzând punctajele acordate diferitelor activităţi ştiinţifice desfăşurate pe parcursul celor şase zile de evenimente, iar conţinutul ştiinţific al manifestării va fi consacrat prin editarea unui volum de rezumate publicat la o editură acreditată de către Colegiul Medicilor din România. AGERPRES

Pe aceeaşi temă: